Log in

Administrator

Question: Se mai aplica sau nu plafonul de scutire de TVA in 2015? Ce spune MFP

Administrator
3583 days ago

Question: Se mai aplica sau nu plafonul de scutire de TVA in 2015? Ce spune MFP
Tags

Ministerul Finantelor Publice a explicat, la solicitarea AvocatNet.ro, daca plafonul de 65.000 de euro, de la care firmele sunt obligate sa plateasca TVA, este sau nu mentinut si in acest an. Clarificarile vin in conditiile in care derogarea prin care Romania putea aplica acest plafon a fost valabila doar pana la 31 decembrie 2014. 

Prin Decizia nr. 2012/181/UE, Romania a fost autorizata sa introduca o masura speciala de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata, in vederea scutirii de TVA a persoanelor impozabile a caror cifra de afaceri anuala nu depaseste echivalentul in moneda nationala al sumei de 65.000 euro, la cursul de schimb de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, respectiv plafonul de 220.000 lei, au declarat reprezentantii MFP la solicitarea AvocatNet.ro.

Avand in vedere ca prevederile Deciziei nr.2012/181/UE s-au aplicat doar pana la data de 31 decembrie 2014, reprezentantii MFP sustin ca in cursul anului 2014 au fost intreprinse toate demersurile necesare in vederea prelungirii derogarii obtinute de Romania pentru aplicarea plafonului de 65.000 euro (220.000 lei), respectiv a prelungirii aplicarii Deciziei nr. 2012/181/UE si dupa data de 31 decembrie 2014.

"Ca urmare a prelungirii aplicarii Deciziei nr. 2012/181/UE, dupa 1 ianuarie 2015 se va continua aplicarea regimului special de scutire de TVA pentru intreprinderile mici in aceleasi conditii ca si cele aplicabile in prezentrespectiv in functie de plafonul de 65.000 euro, la cursul de schimb de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, respectiv 220.000 lei", ne-au precizat reprezentantii MFP.

Prelungirea derogarii este prevazuta in Decizia 2014/931/UE, publicata recent in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Conform documentului, plafonul de 65.000 de euro, pana la care firmele sunt scutite de la plata TVA, se aplica pana la 31 decembrie 2017. Dispozitiile europene au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2015