Congrazie freelancer romania

În mitologia greacă, zeul Pan, cel cu coarne, barbă şi copite de ţap, protectorul păstorilor, fiul lui Hermes şi al Dryopei, rătăcitor prin pădurile din apropierea Arcadiei, de unde pândea nimfele venite să se scalde, este răspunzător de inventarea naiului, confecţionat  dintr-o asemenea nimfă, care la vederea lui se transformase speriată într-o salcie deasupra unei izvor cu apă limpede ca sticla, nebănuind că bărbatul acela ciudat  îi va reteza ramurile plângătoare şi le va le uni între ele, închipuind un instrument minunat, în care simpla adiere a vântului scotea sunete duioase, care nu erau altceva decât scâncetele sale pentru frumosul Paris, de care se îndrăgostise nebuneşte. Imaginea aceasta fascinantă, mi-a venit în minte, ascultându-l pe Gheorghe Zamfir, într-o dimineaţă însorită de iarnă, cântând la naiul său fermecat o muzică celestă, destinată parcă zeilor din Olimp decât nouă, muritorilor de rând. Ţipătul tânguitor al naiului şi expresia sa de maximă concentrare, sugerând o înălţare din realitatea acelei zile,  într-o lume a zeilor şi a sfinţilor, mi-a întărit convingerea că asist la un moment de excepţie, la care însuşi Dumnezeu trăge cu ochiul de acolo, din cer. “…Sunt foarte emoționat, spunea Gheorghe Zamfir, sunt aceleași emoții pe care le am simțit de 58 de ani de când străbat meridianele Pământului și de când reprezint România, de când port stindardul acestui popor pe care l-am iubit cum iubesc păsările pădurea și cum pădurea iubește păsările. Dacă sălile de concerte vedeau starea inimii mele pe un ecran gigantic, pulsul ei, trăirile ei și miliardele de lacrimi care o inundau nu știu dacă ar fi putut cineva să reziste, ar fi părăsind fugind sala, țipând. De multe ori m-am întrebat cum într-o inimă de om să încapă atâta cantitate colosală gigantică de lacrimi și emoție.Laudele și cinstea nu sunt ale mele, ci ale poporului este un pas înainte pentru apărarea demnității noastre..”