Log in

Alin Apostolescu

http://faraocolisuri.wordpress.com/2014/04/08/cum-iti-recapeti-motivatia/

  • Public
By Alin Apostolescu 970 days ago

Cum se manifestă lipsa de motivație?

1. Apatie completă. Sentimentul că nu ai chef de nimic. Această etapă menține organismul la o stare de relanti, pentru a nu-l surmena și mai tare după impasul în care se află în acel moment (poate fi orice șoc sau traumă emoțională).

2. Revenirea la o stare intermediară, între starea de relanti a organismului și cea de funcționare normală. Aici organismul își recapătă OARECUM parametrii de funcționare. Primele frustrări asupra nerealizării obiectivelor încep să apară, însă simți că nu ai destulă energie pentru a le îndeplini.

3. Găsirea de scuze pentru a nu duce la îndeplinire sarcinile propuse. Aici deja funcționezi la parametri normali, dar parcă ți-e lene. Și Facebookul e prea tentant. Și sunt atâtea alte emisiuni interesante la TV, sau videoclipuri pe Youtube de văzut.

4. Faza de platou. Este momentul când începe să ți se rupă de faptul că ai obiective; pur și simplu inactivitatea prelungită a început să îți priască. Aceasta este o fază crucială; în funcție de deciziile pe care le vei lua, îți vei putea duce la bun sfârșit sarcinile, sau le vei abandona definitiv.

 

Ce e de făcut când ajungi în starea de platou?

1. Fă ceva. ORICE!!! Acțiunea este cel mai mare inamic al lipsei de motivație, iar când vei vedea cum îndeplinești 10 obiective mici, asta îți va da avânt și pentru acel obiectiv major.

2. Concentrează-te pe un singur obiectiv, pe rând. Știu, în ziua de azi este foarte tentant să faci 100 de lucruri simultan, din cauza atâtor stimuli, dar astfel nu vei avea niciodată energia necesară pentru a-ți duce la bun sfârșit obiectivul. Unde mai pui, că pentru a putea avea energie maximă, îți trebuie concentrare maximă pe acel obiectiv.

3. Încearcă să privești dincolo de obiectivul propus. Motivul principal pentru care eu mă blochez (și e valabil în cazul multor oameni) este că văd doar până la obiectiv. După, este ceață totală, iar această incertitudine atunci când ajunge în subconștientul nostru ne dă shut down. Rezultatul? O frică ce nu ne permite să îndeplinim obiectivul.

4. Găsește inspirația. Când ești inspirat, vei fi foarte dornic să transformi acea inspirație în practică, ceea ce se va traduce în productivitate. Fiind productiv, vei fi motivat să creezi mai mult. În cazul meu, inspirația îmi vine văzând ce anume nu s-a scris pe blogurile de gen din România.

5. Acordă-ți compasiune. Vor fi momente, hopuri în viață, când efectiv vei fi prea demolat ca să îndeplinești ce ți-ai propus. Cu cât vei trage mai mult să faci și vei vedea că nu ești în stare, în starea în care te afli atunci, cu atât te vei frustra mai mult. Ia-ți timp liber în care să te deconectezi și să îți încarci bateriile.

 

Sper ca aceste rânduri să vă asigure un plus de motivație în viața voastră. Nu uitați, acționați.



Comments